Această primă activitate a avut loc în perioada 16-18 aprilie 2018, la București, și a fost găzduită de partenerul român, Școala 79.

La această activitate au participat 10 persoane din partea partenerilor și alți 3 invitați din partea Departamentului de Prevenție al Poliției, Inspectoratului Școlar și Școlii Gimnaziale nr 86 din București, care sunt și parteneri asociați în cadrul acestui proiect.

În cadrul activității partenerii au avut prilejul de a intra în profunzime în problematica bullying-ului în școli și de a împărtăși din bunele practici, experiențele proprii sau de a dezbate asupra metodelor și instrumentelor propuse astfel încât acestea să poată fi aplicate în contexte (școală, organizație) și realități (țările tuturor partenerilor) diferite. În acest sens, partenerii au pregătit ateliere de lucru interactive și prezentări pe teme precum: ierarhia nevoilor și dezvoltarea relațiilor între elevi, managementul emoțiilor – 10 aspecte cheie despre bullying și despre relațiile dintre elevi, studiu de caz – prezentarea proiectului de formare de mediatori din rândul elevilor început de partenerul spaniol Buen Consejo, strategii practice de prevenire a situațiilor de bullying și de formare în școală a unui grup de suport din rândul elevilor. Totodată, au fost organizate sesiuni de evaluare și sesiuni de reflecție individuală și de grup.

Toți participanții la întâlnire au primit la final Certificatul Erasmus+ de participare.

Înapoi la pagina principală a proiectului